Profilaxie dentară Brașov
Sănătatea și frumusețea dinților tăi sunt în strânsă legătură cu grija față de tine, de corpul tău. Când vine vorba de sănătatea orală, o igienă corectă, o alimentație cât mai sănătoasă cât și vizitele periodice la medicul dentist sunt acțiuni esențiale de luat în calcul. Dacă pașii de mai sus sunt îndepliniți, ai deja siguranța unor dinți sănătoși pe termen lung.
Profilaxia dentară profesională include:
- Consultații periodice la fiecare 6 luni în cadrul cărora se evaluează starea de sănătate orală a pacientului
- Igienizare profesională realizată de aproximativ 2 ori pe an ( o data la 6 luni)
- Investigații de radiologie digitală – o dată la 1, 5 ani, în funcție de afecțiunile dentare monitorizate.
Prin profilaxie putem preveni în principal următoarele afecțiuni:
- Gingivita
- Cariile și infecțiile dentare
- Afecțiunile parodontale
- Identificarea unor lucrări protetice vechi, care se află într-un anumit stadiu de deteriorare și necesită refacere
- Identificarea celulelor pre-canceroase de la nivelul cavității bucale.
dr. Olga Brînza
dr. Laura Buvnariu
Igienizare dentară profesională
Este cel mai important pas către un zâmbet sănătos pe termen lung. Este realizată numai de către medicul dentist sau igienistul dentar. Ședința de igienizare dentară profesională implică 3 proceduri:
- Detartraj cu ultrasunete: îndepărtează tartrul de la nivelul dinților, cu ajutorul ultrasunetelor
- Periaj profesional: se realizează în cabinet cu ajutorul unei periuțe profesionale și a unei paste speciale, având ca scop înlăturarea petelor de pe dinți
- Air-Flow: constă în spălarea dinților cu un aparat special și o pulbere de bicarbonat de sodiu în amestec cu apă, sub presiune, având ca scop îndepărtarea petelor de pe dinți, din zonele greu accesibilie, a depozitelor de tartru, având ca rezultat dinți mai curați și strălucitori.
Ședința se încheie cu un instructaj de periaj corect, alegerea tipului de perie dentară și pasta de dinți, utilizarea aței dentare sau a dușului bucal. Alte metode de profilaxie folosite în clinica noastră sunt fluorizarea și la copii, sigilarea dinților definitivi, erupți recent.
De asemenea clinica SmileLab folosește tehnologia revoluționară EMS pentru o igienizare profesională premium, de cea mai înaltă calitate.
Prevenția dentară la domiciliu presupune:
- Periajul dinților de cel puțin 2 ori pe zi, minimum 2 minute / periaj
- Folosirea corectă a tehnicii de periaj dentar
- Periajul de seară – cel mai important
- Ața dentară sau dușul bucal sunt esențiale atunci când vorbim de igienizare acasă
- Evitarea consumului de alimente bogate în acizi deoarece atacă smalțul dinților
- Evitarea periajului exact după masa: lasă saliva să își facă treaba în procesul de demineralizare-remineralizare
- Renunțarea la obiceurile vicioase precum fumatul
- Folosirea gutierei sportive în practicarea anumitor sporturi
- În cazul bruxismului, utilizarea unei gutiere de bruxism.
Pentru orice alte informații, echipa SmileLab vă stă la dispoziție.
Beneficiile igienizării profesionale:
- Respirație proaspătă: cea mai frecventă cauză a halitozei este lipsa unei igiene dentare zilnice corespunzătoare. Ședința de igienizare profesională te ajută să previi și să elimini mirosul urât
- Gingii sănătoase: datorită îndepărtării tartrului și a plăcii bacteriene, prevenind astfel și apariția afecțiunilor parodontale
- Redarea luminozității dinților: colorațiile specifice consumului de alimente și băuturi colorate precum cafeaua, ceaiul negru, vinul rosu, dar și colorațiile datorate fumatului sunt îndepărtate prin procedura de Air-Flow
- Restaurări protetice de durată: igienizarea profesională a lucrărilor protetice asigură o durată crescută de viață a acestora.
Ședințele de igienizare profesională sunt non-invazive și se adresează tuturor categoriilor de pacienți, inclusiv copiii cu vârsta de peste 6 ani. De asemenea se recomandă în mod special persoanelor care poartă aparate ortodontice fixe, lucrari protetice, dar și persoanelor care doresc o albire dentară profesională.
Ignienizare dentară?
Detartraj și igienizare profesională în Brașov.